Despre mine

Dragi vizitatori!

Mă numesc Dr. Gyergyay Réka, sunt medic primar în ortodonție și ortopedie dento-facială și scopul meu este să-i ajut pe toți cei care doresc un zâmbet mai frumos și mai sănătos. Se știe cât de benefic este atât asupra psihicului cât și asupra fizicului, dacă zâmbim mult. Ne eliberăm, ne simțim mai bine, efectele pozitive devin perceptibile atât în interior cât și în exterior. Mulți însă nu îndrăznesc să zâmbească fără grijă din cauza dinților inestetici. Mai mult, în fond se pot ascunde probleme și mai grave din cauza danturii nearanjate.

Dr. Gyergyay Réka fogszabályzó főorvos
Dr. Gyergyay Réka fogszabályzó főorvos

Dacă te abții de la zâmbit doar din cauza dinților, am o veste bună: există soluție! Sunt aici ca să rezolvăm această problemă împreună, și ca tu să nu mai fi nevoit să-ți ascunzi dinții, aceștia împlinindu-și perfect funcția lor.

Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș în 2009. În 2012 am devenit medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială. În 2015 am terminat studiile doctorale în domeniul pedodonției, iar în 2019 am dat examenul de primariat.

De la începutul carierei mele profesionale, mi-am dedicat activitatea ortodonției, care după părerea mea este una dintre cele mai frumoase ramuri ale stomatologiei. De-a lungul anilor am îndreptat dinții nearanjați ai multor copii și adulți, obținând danturi estetice și dăruind un zâmbet frumos pacienților mei, contribuind astfel la îmbunătățirea calității lor de viață. Pentru a putea oferi cele mai bune variante de tratament pacienților mei, particip anual la mai multe conferințe internaționale. Astfel pot să îmi extind cunoștințele în permanență și să țin pas cu tehnicile cele mai noi în domeniu.

Dr. Gyergyay Réka fogszabályzó főorvos

Te aștept și pe tine cu mare drag, să creăm împreună un zâmbet perfect pe buzele tale!

CONTACTEAZĂ-NE

Contact Info

Adresa

Sfântu Gheorghe, str Konsza Samu nr 22, jud Covasna 520009

Telefon

+40 742 003467

Scroll to Top